Remiză albă cu Astra și oltenii au o jumătate de campionat fără eșec

Remiză albă cu Astra și oltenii au o jumătate de campionat fără eșec
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS U Craiova și-a întâlnit ultimul „killer” din Liga 1, la 202 de zile după ce pierdea cu 5-0 la Giurgiu. Alb-albaștrii n-au reușit să răzbune acea „manita”, dar au ajuns la 17 meciuri consecutive fără eșec în campionat. În jumătatea de sezon de invincibilitate, trupa lui Cârțu și Săndoi a înregistrat 10 victorii și 7 remize.

Fără stoperii titulari, Acka și Frăsinescu, dar și fără Târnăcop și Nuno Rocha, Craiova se declara înainte de meci mulțumită cu un egal și a întâlnit un adversar care a părut și el împăcat cu același obiectiv. Fanii și vremea au îndemnat la fotbal, dar în prima repriză n-a oferit nimic, cele două echipe, aflate la egalitate de puncte, preferând să nu riște.

Partea a doua a fost mai agitată, după ce s-au operat și schimbări în cele două formule. Astra s-a bucurat de o reușită, dar numai pentru câteva secunde, fiindcă Enache marcase din ofsaid. Ex-craioveanul Găman s-a accidentat, iar înlocuitorul său, Wolakiewicz, și-a făcut rost de două cartonașe galbene în mai puțin de o jumătate de oră, așa că Astra a apărat pe final remiza. Dumitraș a debutat în forță la Universitatea, forțând eliminarea polonezului de la Astra și având cea mai mare ocazie de gol. Un cap de pe colțul scurt, cu care a marcat în „tricolor” cu Sioni Bolnisi, a fost negat de pe linia porții de Lung junior.

Oltenii au pretins un penalty, dar Hațegan și trupa de asistenți și adiționali n-au văzut că Yahaya a blocat cu mâna șutul lui Bawab, stârnind mânia lui Sorin Cârțu. Pe final, Astra s-a mulțumit să protejeze punctul, iar Craiova să contabilizeze o jumătate de sezon fără eșec. 


Declarații după meci:

Sorin Cârțu: „După cum s-a jucat, cele două echipe au arătat mai mult că nu vor să greșească, am avut evoluții apropiate. Meciul a fost slab. Penalty-ul putea să îl vadă putea și al șaselea sau al optulea adițional, dar ei sunt doar cu ochii pe noi, pe antrenori, să nu cumva să facem ceva. Suntem ca o adevărată echipă, unitatea de grup a primat, astfel am obținut aceste rezultate, când am venit eu și Emil băieții aveau 2 puncte, iar acum au 39″.

Cristian Bălgrădean: „Meritam victoria, ținând cont că am avut și un penalty. Oricum, cele 17 meciuri fără înfrângere reprezintă un record. Munca și seriozitatea sunt cheia acestor succese”.

Pablo Brandan: „Îmi pare rău de suporterii minunați că nu am reușit încă să câștigăm acasă. Dar la următorul meci vom face totul pentru a-i face fericiți. Cred că am avut penalty clar, dar i-a fost frică să-l dea. Mereu se iau deciziile cele mai simple. Arbitrul a fost la cinci metri de fază și nu a dat. Obiectivul nostru este să terminăm cât mai sus posibil. Nu e bine venită pauza asta, mie îmi place să joc mereu, aș vrea din trei în trei zile. I-aș trimite pe toți colegii mei la echipa națională, la ce parcurs am avut până acum. Sunt băieți minunați”.

Silviu Lung: „Este un egal echitabil, nu știu dacă meritam mai mult. Mă bucur că am fost primit cu aplauze de suporterii craioveni, este o plăcere să joc acasă la mine, pe stadionul pe care am debutat în Liga I. Nu am văzut dacă a fost penalty pentru Craiova. Sper să fiu convocat la națională”.


– Lovitura de start a meciului dintre CS U Craiova și Astra a fost dată de Victor „Fonfo” Niculescu, titular în echipa Științei care a câștigat primul titlu de campioană, în 1974, fostul fundaș împlinind 66 de ani în ziua meciului.
– Doi dintre titularii Craiovei, Bălgrădean și Herghelegiu, și-au aniversat ziua de naștere, ei împlinind 27, respectiv 23 de ani. Portarul a devenit și tatăl unei fetițe săptămâna aceasta.
– Galeria Craiovei a afișat un mesaj de solidaritate pentru suporterul napoletan decedat în deplasare la Moscova, cu prilejul partidei din Europa League.
– Fanii craioveni i-au aplaudat pe cei doi jucători crescuți în Bănie și care evoluează la Astra, Silviu Lung junior și Valerică Găman. Portarul Astrei a avut un nou duel cu tatăl său, aflat pe banca tehnică a Craiovei.


CS Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 0-0
Stadion „Extensiv”, spectatori: 4.000.

Craiova: Bălgrădean – Achim, Kay, Izvoranu, Vătăjelu – Mateiu (73 Dumitraș), Madson, Brandan, Băluță (90 Briceag) – Herghelegiu (73 Ivan), Bawab. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi.

Astra: S. Lung jr. – Gorupec, Găman (50 Wolakiewicz), Oros, Junior Morais – Yahaya, Seto Takayuki – Enache (67 Tembo), Budescu, William de Amorim – Spătaru (63 I. Roșu). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Eliminat: Wolakiewicz 75.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×